14 octombrie - Sfanta Cuvioasa Parascheva

Cuvioasa Parascheva s-a născut în satul Epivat din Tracia, din părinţi creştini, cunoscuţi prin faptele lor bune şi bucurându-se de mare cinste în acel loc. Ei au dat copilei o educaţie potrivită rangului lor şi au sădit în inima ei dragostea de Dumnezeu. Odată, mergând la biserică, Parascheva a auzit cuvintele Evangheliei: „Cel ce vorbeşte să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze mie!“.

Pătrunsă de puterea lor a căutat să le pună în practică şi, furişându-se de mama sa, şi-a schimbat hainele bogate cu ale unei copile sărace. Văzând aceasta părinţii au mustrat-o, dar Sfânta se bucura în sufletul ei că poate astfel să împlinească cuvântul Evangheliei. Făcând aceasta de mai multe ori, a ajuns să fie urâtă, dispreţuită şi chiar bătută de părinţii săi. Sosise vremea să lase totul şi să urmeze cuvântul Mântuitorului. Ducându-se la Constantinopol şi ajutându-se de învăţătura părinţilor, a plecat în Calcedon şi apoi în Heracleea Pontului, unde a rămas cinci ani pe lângă biserica Maicii Domnului, practicând tot felul de fapte bune.

Părinţii săi, obosiţi de a o căuta, au pierdut speranţa de a o mai găsi şi, mâhniţi  în sufletul lor, s-au întors acasă. Sfânta, după ce s-a nevoit cu postul, cu privegherea şi rugăciunea, aducând necontenit laudă lui Dumnezeu că a învrednicit-o să-i slujească cu credinţă, a plecat la Ierusalim.

Ajungând cu ajutorul lui Dumnezeu la ţinta călătoriei sale, a văzut cu mare mulţumire sufletească  acele Sfinte locuri călcate de picioarele Mântuitorului. Zburând ca o pasăre prin pustiul Iordanului, a nimerit la o mănăstire de călugăriţe; a intrat acolo şi atâta s-a nevoit încât a stins cu totul puterea vrăjmaşului nevăzut care necontenit o ataca. Despre Sfântă se spune că bea doar foarte puţină apă de izvor, dormea pe o rogojină, iar îmbrăcămintea sa era o haină zdrenţăroasă. Însă sufletul ei era foarte împodobit - cânta necontenit laude lui Dumnezeu, vărsând râuri de lacrimi. Peste toate acestea o stăpânea dragostea nesfârşită pentru Mirele Cristos şi smerita cugetare, care este vârful bunătăţilor pustniceşti.

După mulţi ani a venit la Iope, în vârstă fiind de douăzeci şi cinci de ani şi, suindu-se pe o corabie, a plecat spre patria sa. Sosind la Constantinopol şi cercetând Sfintele lăcaşuri, s-a dus apoi în satul Calicratia şi s-a stabilit acolo la biserica Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, unde, după încă doi ani, s-a mutat la „veşnicele lăcaşuri”.

Sfânta Parascheva a părăsit trupul fizic când avea 27 de ani, pe la jumătatea secolului al Xl-lea. Cu puţin înainte de acest moment, a îngenunchiat înaintea icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi a rostit această sfântă rugăciune: „Doamne Iisuse Cristoase, caută din sfânt lăcaşul Tău şi nu mă părăsi, nici nu mă lăsa, că pentru numele Tău cel sfânt am lăsat toate şi după Tine am călătorit toată viaţa mea. Şi, acum, îndură-Te, Doamne, şi spune îngerului Tău cel blând să ia cu pace sufletul meu!"

În timp ce se ruga, Preacuvioasa Parascheva şi-a dat sfântul ei suflet în mâinile Domnului, iar mult ostenitul ei trup a fost înmormântat de creştini într-un mormânt aproape de malul mării. După mulţi ani, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost descoperite, cu voia lui Dumnezeu, întregi în mormânt şi scoase la lumină. Murind, un corăbier a fost aruncat pe mal de valurile mării. Atunci, un creştin milostiv cu numele Gheorghe a săpat un mormânt aproape şi a dat de trupul neputred şi plin de mireasmă al Sfintei. Dar, neştiind cine este, a îngropat alături trupul rău mirositor al corăbierului. Noaptea însă, a văzut în vis o împărăteasă şezând pe un scaun luminat, înconjurată de îngeri. Unul dintre ei îi zise: „Gheorghe, pentru ce n-aţi luat în seamă trupul Sfintei Parascheva şi l-aţi uitat aşa? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a voit s-o preamărească pe pământ?” Apoi acea împărăteasă sfântă a zis: „Degrabă să luaţi trupul meu din mormânt şi să-l puneţi la loc de cinste, în biserica satului meu, Epivat!”

Apoi, dezgropându-se Sfintele Moaşte, s-au aşezat în biserica Sfinţilor Apostoli, revărsând tămăduiri şi binefaceri asupra tuturor celor ce veneau la ele cu credinţă. După ce au fost luate de împăratul româno-bulgar şi aşezate în Târnovo, au fost strămutate în Belgrad şi, în sfârşit, la Contantinopol, de unde, prin stăruinţa şi cheltuiala Domnului Moldovei, Vasile Lupu, s-au strămutat în Iaşi şi s-au aşezat în biserica Sfinţilor Trei Ierarhi în 1641.

În noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888 în paraclisul mânăstirii Sfinţii Trei Ierarhi a izbucnit un incendiu. Catafalcul s-a aprins de la un sfeşnic, argintul care îmbrăca racla s-a topit, dar lemnul şi Sfintele ei Moaşte, deşi erau învăluite în jăratec, au rămas întregi şi nevătămate, spre întărirea credincioşilor şi minunea celor îndoielnici.

În fiecare an se face serbarea Sfintei cu mare cuviinţă în 14 octombrie.