PSALMII

Primele fragmente de traducere a Bibliei în limba română au fost din cartea psalmilor. Nicolae Iorga spunea că: „Neamul românesc s-a născut în tinda Bisericii". „Psaltirea" a fost abecedarul pe care neamul nostru a învăţat să citească. De ce s-a început traducerea Bibliei în limba română cu psalmii? Răspunsul nu este greu de dat. Cartea aceasta este cea mai mare din Biblie şi cea mai universal citită şi studiată. Ea cuprinde cel mai larg evantai de trăiri sentimentale posibile.

Luaţi Biblia în mînă şi deschideţi-o la mijloc. Veţi da negreşit de cartea Psalmilor. Este normal să fie aşa deoarece psalmii sînt inima Bibliei. Aici sînt adunate toate trăirile sufleteşti ale copiilor lui Dumnezeu de-a lungul secolelor.

Titlul: Numele evreiesc este „Tehilim" - „laudele". Numele din limba română vine de la traducerea în limba greacă. „Psalmoi" s-ar putea traduce prin „cîntări acompaniate cu instrument muzical".

Autorul: Nici una dintre cărţile Bibliei nu are mai mulţi autori decît cartea Psalmilor. În general se spune că psalmii îi aparţin lui David. El i-a scris pe majoritatea din ei şi tot el dă nota generală a cărţii. Dar asta nu înseamnă că n-au existat şi alţi autori ai psalmilor. Dacă este adevărat că David a scris 73 din numărul total de 150, atunci tot atît de adevărat este că Asaf, conducătorul cîntăreţilor lui David, a scris 12, Solomon a scris 2, Moise a scris l (Ps.90), iar alţi 10 sînt producţia fiilor lui Core (Num. 26:9-11). Nu vă pierdeţi prea multă vreme însă cu identificarea autorilor. Citiţi psalmii ca pe un dar pe care vi-l face Dumnezeu însuşi. Căutaţi să intraţi în atmosfera lor, căutaţi să le simţiţi trepidaţia adîncă şi identificaţi-i pe aceia care vă vor prinde bine la vreme de nevoie.

Data: Psalmii acopere o perioadă care debutează cu viaţa lui Moise şi se întinde pînă după revenirea din robia babiloniană, pe vremea lui Ezra şi Neemia. Majoritatea psalmilor însă sînt produşi de David în timpul vieţii lui de umblare cu Domnul. Omul acesta care a fost cioban la oi, cîntăreţ vestit în Israel, trubadur la curtea împăratului, ginere al împăratului, apoi fugar hăituit şi aflat mereu în primejdie pînă cînd Dumnezeu l-a aşezat chiar pe el însuşi pe tronul Israelului, a străbătut atâtea suişuri şi coborîşuri ale spiritului încît a devenit instrumentul la care a cîntat însuşi Dumnezeu. Psalmii lui David sînt de fapt cîntări divine inspirate din cer pentru a înfrumuseţa viaţa plină de necazuri a pămîntului. Din acest punct de vedere, psalmii sînt atemporali, ei vin la noi din rezonanţele timpului, ne învăluie cuceritor şi vor rămîne cu noi veşnic.

Metoda de interpretare a psalmilor: Poezia nu este o artă precisă, ca matematica. Dincolo de faldurile ei armonioase pătrundem adesea în straturi ascunse ale realităţii, pe care nu le întrezărim în viaţă decît în situaţii extreme. Cum să fim siguri că ceea ce simţim atunci cînd citim psalmii este ceea ce este acolo şi nu ne amăgim lăsîndu-ne purtaţi de valurile fanteziei?

Există cîteva principii pe care trebuie să le ţinem minte:

(1) Cînd există un titlu al psalmului care îl leagă de un anumit eveniment istoric, psalmul trebuie citit, înţeles şi interpretat în lumina acelei circumstanţe particulare. De exemplu, 13 psalmi sînt localizaţi în diverse perioade ale vieţii lui David: Ps. 59, 56, 34, 142, 52, 54, 57, 60, 51, 3, 63, 7, 18. Ordinea această nu pare normală, dar ea urmăreşte cronologic evenimentele vieţii lui David aşa cum sînt ele redate de cartea 1 Samuel.

(2) Unii dintre psalmi sînt asociaţi cu anumite aspecte din închinăciunea poporului Israel (vezi Ps. 5:7; 66:13; 68:24, 25) şi trebuiesc înţeleşi în ansamblul procesiunilor liturghice de la Templu.

(3) Mulţi dintre psalmi sînt de fapt inspiraţii profetice care anticipează venirea lui Cristos pe pămînt. Şi atunci însă, ei au apărut într-un anumit context istoric legat de evenimente contemporane autorului lor. Aceste evenimente trebuiesc studiate cu atenţie pentru a ne ajuta să avem o înţelegere mai clară a textului.

Interpretarea psalmilor este o problemă a minţii, trăirea mesajului lor este o problemă a inimii. S-a spus despre cartea Psalmilor că „este un rîu de mîngîiere în apa căruia s-au adunat lacrimile vărsate de nenorociţii trecutului pentru a răcori arşiţa din sufletele celor ce suferă astăzi". Sau că este „grădina tuturor florilor cu petale parfumate, chiar dacă unele dintre ele cresc numai în mijlocul spinilor". A fost comparată cu „un desăvîrşit instrument muzical din corzile căruia pot prinde fiinţă şi jalea şi triumful, şi deznădejdea şi biruinţa, şi teama şi încrederea nestrămutată, şi tristeţea şi bucuria fără margini".

Conţinutul psalmilor: La o privire mai atentă observăm că avem de a face cu o culegere de cinci cărţi ale psalmilor, fiecare dintre ele terminate cu o doxologie (o proslăvire a numelui lui Dumnezeu). Numele de cinci le-a adus imediat o asemuire cu Pentateucul lui Moise. Comentatorii numesc cele cinci cărţi ale psalmilor după numele corespunzător al uneia dintre cele cinci cărţi scrise de el.

a. Sînt psalmi ai genezei (1-41) al cărui subiect predominant este omul,

b. psalmi ai exodului, cuprinzînd mai ales cîntări de eliberare (42-72),

c. psalmi levitici, asociaţi cu slujba de la Templu (73-89),

d. psalmi asociaţi cu peregrinările din cartea Numeri (90-106) şi

e. psalmi deuteronomici sau ai proslăvirii dragostei divine (107-150).

Un alt fel de a clasifica psalmii este după specificul mesajului lor. Există astfel:

(1) psalmi de învăţătură (1, 19, 39),

(2) psalmi de laudă (8, 29, 93, 100),

(3) psalmi de mulţumire (30, 65, 103, 107, 116),

(4) psalmi de pocăinţă (6, 32, 38, 51, 102, 130, 143),

(5) psalmi prin care străbate încrederea (3, 27, 31, 46, 56, 62, 86),

(6) psalmi ai necazurilor (4, 13, 55, 64, 88),

(7) psalmi ai dorinţelor (42, 63, 80, 84, 137),

(8) psalmi care recapitulează istoria (78, 105, 106) şi

(9) psalmi profetici (2, 16, 22, 24, 40, 45, 68, 69, 72, 97, 110, 118)

Conţinutul psalmilor este pus adesea în forme de o desăvîrşita frumuseţe. Iată, de exemplu, psalmul 119 al cărui autor se presupune că a fost cărturarul Ezra. Pentru cititorul neavizat este greu să nu te rătăceşti în mulţimea celor 176 de versete ale lui. În originalul ebraic însă, psalmul este o succesiune de grupe de cîte 8 versete, fiecare începînd cu cîte una din literele alfabetului evreiesc. Avem de a face deci cu un acrostih alfabetic alcătuit dintr-o serie de octete. Analiza conţinutului acestui psalm devine dintr-o dată mai uşoară şi mai fructuoasă.

Mesajul cărţii: Psalmii sînt cartea tuturor oamenilor, tuturor sentimentelor şi a tuturor situaţiilor. Oricine, oriunde şi în orice stare s-ar găsi se poate identifica cu ceea ce se găseşte în textul psalmilor. Cel sărac şi părăsit, cel bolnav şi aflat în suferinţă, cel exilat departe de cei dragi şi de ţară, cei aflaţi mereu în pericol, cei păcătoşi se pot regăsi în oglinda psalmilor. Este loc însă acolo şi pentru cei iertaţi, pentru cei biruitori, pentru cei prăbuşiţi în adorare, pentru cei ataşaţi total de Domnul şi locaşurile Sale, pentru cei pierduţi lor înşile şi dăruiţi pe vecie Creatorului.

Cartea Psalmilor este şi cartea Legii desăvîrşite a lui Dumnezeu. Ea ne arată cum putem să ne delectăm în ea şi să o facem „candelă pentru picioarele noastre, lumină pe cărare" şi desfătare „mai dulce ca fagurul de miere pentru cerul gurii".

Ca şi celelalte cărţi ale Bibliei, cartea Psalmilor ne vorbeşte şi ea despre planul pe care l-a făcut Dumnezeu pentru mîntuirea omenirii. După înviere, Domnul Isus li s-a arătat ucenicilor: „le-a deschis mintea că să înţeleagă Scripturile" şi le-a arătat ceea ce fusese scris cu privire la El şi lucrarea Sa „în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi". Putem şi noi să refacem acest studiu exegetic făcut de Domnul Isus cu ucenicii. Iată un rezumat al lui:

a. Despre esenţa lucrării Lui mesianice găsim scris în Ps. 22:22

b. Despre slujirea Sa ca Mare Preot găsim scris în Ps. 40:6, 8; 22; 49; 110.

c. Despre demnitatea Lui de împărat găsim scris în Ps. 2; 21; 45; 72.

d. Despre suferinţele Lui teribile găsim scris în Ps. 22 şi 69

e. Despre învierea Lui găsim scris în Ps. 16

Dintre toate cărţile Vechiului Testament, cartea Psalmilor este cel mai mult citată în cărţile Noului Testament. Unele dintre porţiunile ei sînt parcă parte integrantă din Evanghelii. Iată de exemplu succesiunea celor trei psalmi: 22, 23 şi 24. Cel dintîi ne prezintă suferinţele păstorului cel bun care-şi dă viaţa pentru oile Sale. Vedem ridicată crucea îi auzim strigătele sfîşietoare ale Celui ce moare o moarte ispăşitoare. Psalmul 23 este cunoscut de toată creştinătatea drept „psalmul păstorului" („Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte la păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă, etc...”) Găsim în acest psalm oferta Domnului Isus de a conduce şi de a îngriji sufletele care i se încredinţează. Psalmul 24 ni-L prezintă pe păstor ajuns în slavă gată să răsplătească oile care L-au urmat pînă la capăt.

Soarta poporului Israel este şi ea descrisă într-o succesiune de psalmi. Iat-o:

a. Ruina poporului este descrisă în Ps. 42-49

b. Răscumpărătorul poporului este prezentat în Ps. 50-60

c. Răscumpărarea poporului este arătată în Ps. 61-72

Este greu să arătăm mesajul psalmilor într-o introducere scurtă ca aceasta. Vă lăsăm dumneavoastră plăcerea ca după ce aţi parcurs cu noi această vedere panoramică a lor, să vă apropiaţi pe rînd de fiecare psalm în parte, să-i descoperiţi frumuseţea şi să-i sorbiţi cu nesaţ aroma specifică.