Cuvântul al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.
Binecuvintează, părinte!
Când vrei, iubite frate, să te rogi în taină, din adâncul fiintei tale, imită în această rugăciune a inimii glasul greierelui. Greierele, atunci când cântă, o face în două feluri. La început strigă de cinci-zece ori cu voce înceată si retinută si după aceea, spre sfârsit, glasul devine mai puternic, mai accentuat si mai muzical. Tu, iubite frate, când te rogi în taină, dinlăuntrul inimii tale, la fel să te rogi. Mai întâi să spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă"-de vreo zece ori, puternic din inima ta si clar cu mintea si din adâncul fiintei tale, la fiecare respiratie o rugăciune, dar la fiecare rugăciune să-ti tii respiratia atunci când inima ta ia aminte la rugăciune din adâncul ei. Si după ce spui astfel de vreo zece ori rugăciunea si chiar de mai multe ori, până se încălzeste înlăuntrul tău locul unde se lucrează rugăciunea, atunci spune rugăciunea mai puternic din sinele tău si cu mai multă silintă din partea inimii, asa cum îsi termină cântarea greierele, cu glas mai puternic si mai muzical.
Această rugăciune, care se numeste mai ales rugăciunea Mintii, se mai numeste si rugăciunea Inimii sau rugăciunea Niptică. Când o spui cu mintea si o cercetezi în chip tainic înlăuntrul tău cu cuvântul lăuntric, în liniste, atunci rugăciunea se numeste rugăciunea mintii (noera prosevhi). Când spui însă rugăciunea cu inima, din adâncul inimii tale, cu accent puternic din inimă, cu silintă lăuntrică a fiintei tale, atunci se numeste rugăciunea inimii. Niptică se numeste rugăciunea, atunci când prin această rugăciune a ta si din bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, în sufletul tău sălăsluieste Harul lui Dumnezeu si îti atinge usor inima sau îti arată vreo vedere dumnezeiască, în care ochiul cugetului tău rămâne treaz si contemplă.
Atunci când lucrezi această rugăciune a mintii si o cercetezi cu multă evlavie si atât cât trebuie, si când prin aceasta se pogoară în sufletul tău Harul Sfântului Duh, atunci numele lui Hristos, care este contemplat cu mintea de tine, apare atât de mângâietor si dulce cugetului tău si sufletului tău, încât nu te mai saturi să-l cercetezi.
Când lucrezi însă rugăciunea inimi (adică atunci când râvneste inima ta rugăciunea) si Harul lui Dumnezeu coboară să-ti umbrească inima, atunci în inimă se zămisleste trezvia, asa cum s-a zămislit Cuvântul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Atunci, zic, în inima ta se vede numele lui Iisus si al lui Dumnezeu, precum si întreaga Sfântă Scriptură ca o îndulcire de negrăit ce vine din vederea tuturor întelesurilor duhovnicesti (ca să spun astfel). Este coplesită inima de râul dulce curgător al dumnezeiestii contemplări care îndulceste inima si o încălzeste în chip minunat de iubirea pentru Dumnezeu, Creatorul ei.
Alteori, iarăsi, când lucrezi rugăciunea inimii cu durere in inima ce stă să lesine si cu întristare a sufletului smerit, atunci sufletul tău simte vădit mângâierea si cercetarea Domnului. Aceasta este starea aceea despre care spune proorocul: "Este aproape Domnul de cei înfrânti cu inima", deoarece Domnul Se apropie în chip nevăzut, atunci când îti strivesti inima cu rugăciunea - asa cum spuneam - ca să-ti descopere vreun lucru tainic, vreo vedere dumnezeiască, pentru a te face si mai fierbinte în lucrarea duhovnicească a inimii tale.
Iar când, iubite frate, cu Harul lui Hristos, sufletul tău vede vreo vedere dumnezeiască si esti cuprins de trezvie din pricina rugăciunii, atunci întelegi că rugăciunea niptică nu este altceva decât Harul dumnezeiesc însusi; de aceea o numim vedere cu mintea, vedere dumnezeiască, în care cugetul tău priveste si mintea ta contemplă, iar sufletul tău este cuprins de trezvie. si când Harul dumnezeiesc al Sfântului Duh se coboară peste sufletul tău si umbreste fără să simti inima ta si îndulceste în chip de negrăit cugetul tău, întelegi si cunosti numai tu însuti în sinea ta, deoarece din inima ta izvorăste ca dintr-un izvor nesecat evlavia, împreună cu dulceata de nespus a cugetului si cu netărmurita mângâiere a sufletului. Atunci, sufletul tău, prinzând un anume curaj duhovnicesc, se roagă în taină Făcătorului si Creatorului său si spune: "Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta" sau vreun alt cuvânt asemănător din Sfânta Scriptură.
Iar acea rugăciune sfântă si curată, care se face în felul acesta dinlăuntrul sufletului, este atât de puternică încât, străbătând cerurile, înaintează până la tronul Preasfintei Treimi, în fata căreia se înfătisează ca tămâia mult si minunat mirositoare. Despre această rugăciune vorbea si proorocul când spunea: "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta". Acea rugăciune sfântă primeste în chip de negrăit si minunat de la Dumnezeu Cel în Treime rodul Duhului Sfânt, pe care, primindu-l cu multă evlavie si cuviintă, rugăciunea îl transmite si sufletului ca pe un dar ceresc de nepretuit, trimis lui din cer de la Dumnezeul tuturor ca arvună a împărătiei ce va să vină si a învierii. Acest rod ceresc si dumnezeiesc al Duhului Sfânt, după ce este primit de suflet prin mijlocirea rugăciunii, a rugăciunii curate, dobândeste deodată si iubirea dumnezeiască, bucuria duhovnicească, pacea inimii, îndelunga răbdare la necazuri si la ispitele acestui veac, bunătatea, credinta neclintită, blândetea lui Hristos si înfrânarea cea ucigătoare de patimi. Toate acestea sunt numite "roadă a Duhului". Iar Dumnezeului nostru slava si puterea în vecii vecilor. Amin.
Cuprins
Prefata
Cuvăntul întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune a mintii si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat.
Cuvântul al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii mintii, de la care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre aceea că cel care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul inimii, cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă. Incă si despre rodul acestei rugăciuni.
Cuvântul al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.
Cuvântul al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire înaltă, curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel mai fierbinte în rugăciune ca la început.
Cuvântul al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.
Cuvântul al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului, care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.
Cuvântul al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei cercetări dumnezeiesti.
Cuvântul al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceste uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca si când ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul: "Ca dulceata sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".
Cuvântul al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a omului, care provine din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat, dar care aduce sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.
Cuvântul al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.
Cuvântul al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită, locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.
Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu, precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.
Cuvântul al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i se va descoperi de către Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceste în necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile ce vor să vină, ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.
Cuvântul al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea mintii neîncetat lucrată în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri care intră în suflet, deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; încă si despre plâns.
Cuvântul al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat este de la Dumnezeu sau de la demoni.
Cuvântul al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.
Cuvântul al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in inimii haina sufletului curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.
Cuvântul al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului vrednic si curat, prin care acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare că este după rânduială hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); si că Dum nezeiasca lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.
Cuvântul al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.
Cuvântul al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în sufletul lui si câtă întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei, adică spune cu cugetul lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si în acelasi timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea tuturor virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său, care îl durea din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc rugăciunea inimii, păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.
Vedenie preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu
Prefata
Cuvăntul întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune a mintii si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat.
Cuvântul al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii mintii, de la care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre aceea că cel care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul inimii, cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă. Incă si despre rodul acestei rugăciuni.
Cuvântul al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.
Cuvântul al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire înaltă, curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel mai fierbinte în rugăciune ca la început.
Cuvântul al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.
Cuvântul al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului, care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.
Cuvântul al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei cercetări dumnezeiesti.
Cuvântul al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceste uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca si când ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul: "Ca dulceata sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".
Cuvântul al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a omului, care provine din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat, dar care aduce sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.
Cuvântul al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.
Cuvântul al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită, locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.
Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu, precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.
Cuvântul al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i se va descoperi de către Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceste în necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile ce vor să vină, ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.
Cuvântul al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea mintii neîncetat lucrată în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri care intră în suflet, deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; încă si despre plâns.
Cuvântul al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat este de la Dumnezeu sau de la demoni.
Cuvântul al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.
Cuvântul al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in inimii haina sufletului curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.
Cuvântul al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului vrednic si curat, prin care acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare că este după rânduială hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); si că Dum nezeiasca lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.
Cuvântul al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.
Cuvântul al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în sufletul lui si câtă întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei, adică spune cu cugetul lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si în acelasi timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea tuturor virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său, care îl durea din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc rugăciunea inimii, păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.
Vedenie preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu